Fertillia

Semințe pentru România

comenzi@rodbun.ro

Cultura de rapiță oferă randamente excelente atunci când fermierii respectă cu sfințenie etapele de cultivare și schemele de protecție și fertilizare.

Anul acesta, cultura de rapiță promite randamente bune și profitabilitate pentru fermierul Iulian Cârstea din comuna Ghercești, județul Dolj, care administrează 115 hectare.

Strategia care i-a asigurat succesul acestei culturi are la bază gama Fertilland de la Rodbun.

Rapița este una dintre culturile cu cele mai mari consumuri specifice de elemente nutritive necesare pentru realizarea unei tone de producție.

Pentru a asigura necesarul acestor elemente, Iulian Cârstea a aplicat în tehnologia de cultură 3 produse care au oferit stabilitatea și vitalitatea vegetativă esențiale înaintea intrării în iarnă. Acestea sunt Fertilland Sulf, Bor Maxx și Aminofeed Super.

Sulful este un macroelement secundar de importanță vitală pentru rapiță. Plantele îl absorb, în principal, în primăvară, deodată cu azotul. În plus, sulful joacă un rol important în special în cadrul metabolismului proteic și enzimatic precum și în sinteza compușilor metabolici secundari. Datorită necesarului ridicat, rapița reacționează rapid în cazul carenței de sulf. De aceea, aplicarea Fertilland Sulf determină sporuri importante de producție și o reducere semnificativă a infecțiilor plantelor cu agenți patogeni specifici.

Cantitatea de bor absorbită de către plantele de rapiță de-a lungul perioadei de vegetație oscilează între 300 – 500 g/ha, în funcție de gradul de dezvoltare al aparatului foliar. Lipsa precipitațiilor din toamnă și iarnă au afectat disponibilitatea borului în sol. Prin integrarea în schema de fertilizare a produsului Fertilland Bor se asigură înflorirea şi maturizarea uniformă a plantelor, ceea ce duce la sporirea producţiei.

Aminofeed Super aduce fermierilor sporuri de producție datorită conținutului foarte mare de aminoacizi esențiali și azot, care ajută planta să plece mai repede în vegetație.

Cantitățile aplicare în ferma din Dolj au constant în aproximativ 10 litri de Aminofeed pe hectar, 10 litri de Sulf și 10 litri de Bor Maxx, utilizați fazial.

,,Rapița a fost semănată în luna septembrie și avem o cantitate de 3.8 kg / ha de sămânță. A suportat gerul, seceta care a fost, că noi n-am avut apă, în lunile de iarnă nu ne-a plouat absolut deloc. Cultura este în acest stadiu bun datorită acestor produse alese din colaborarea cu Rodbun”, a explicat Iulian Cârstea.

Profitabilitatea fermei din Ghercești vine și din cultura de grâu, în care s-a atât genetica, cât și tehnologia Rodbun.

Iulian Cârstea a descoperit soiul PG 102 în urmă cu patru ani, iar de atunci a rămas fidel acestei genetici.

PG 102 este un grâu de talie medie, rezistent la cădere, rezistent la boli și la secetă. Are și calități panificabile, este foarte productiv și în ultimii ani a fost catalogat printre cele mai bune soiuri de grâu.

 

În privința tehnologiei de cultură, solele de grâu au primit Fertilland Sulf, aproximativ 6 l / ha în 3 treceri, Aminofeed, tot 6 l / ha în 3 treceri, urmate de Fertilland Bor și Fertilland Zinc, câte 1 litru.

,,Am ales să folosim Aminofeed atât în toamnă, cât și în primăvară, pentru că ajută foarte mult la plecarea plantelor în vegetație. Ajută foarte mult planta să-și dezvolte sistemul radicular, atât Aminofeed, cât și Sulful, iar Borul ajută foarte mult la inducția florală”, a explicat Andrei Drăghici, reprezentant Rodbun.

Awesome Work

You May Also Like